Una dintre victimele exploziei uriașe de la Brașov a murit la spital. Deflagrația a fost surprinsă în direct pe transmisiunea TV a meciului FC Brașov – Râmnicu Vâlcea

  • Publicat:
  • Actualizat:

Șase persoane au fost rănite, dintre care două grav, în urma exploziei urmate de un incendiu care s-a produs, joi seară, în apropierea stadionului din Brașov. Imaginile cu explozia a fost surpinsă în direct de televiziunea care transmitea meciul FC Brașov – CSM Râmnicu Vâlcea, scor 3-2, în etapa a 12-a a Ligii 2. Dintre cele șase persoane care au ajuns la spital, trei persoane au fost internate la secția de Chirurgie plastică cu arsuri pe corp, iar două victime au suferit arsuri ale căilor aeriene și sunt internate la Terapie Intensivă. Angajatul care căzuse într-un buncăr în urma deflagrației a fost scos de echipele de intervenție, el fiind semiconștient și având arsuri și politraumatisme. Incendiul a fost stins, iar alte 5 din cele 11 persoane aflate în clădire au ieșit nevătămate anunță Mediafax. Codul roșu anunțat de Secretarul de Stat Raed Arafat a fost anulat, autoritățile locale reușind să țină sub control situația.


08:36 Bărbatul care a fost scos de sub dărâmături în urma exploziei produse, joi seară, la fabrica Vel Pitar din Brașov și care suferise arsuri și politraumatisme a murit la spital.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, căpitanul Ciprian Sfreja, bărbatul scos de sub dărâmături în urma exploziei de la fabrica Vel Pitar a murit la spital.

Bărbatul avea 31 de ani și a stat aproximativ două ore sub dărâmături, până când s-a reușit scoaterea acestuia.


22:25 Persoana captivă în acel horn de făină a fost scoasă la suprafață după aproximativ o oră. Starea sa nu este foarte bună, este semiconștient, are arsuri și multiple traumatisme. A fost intubat de medicii SMURD și va fi transportat la spitalul județean.


21:55 Colonelul Stelian Rechițeanu, șeful ISU Brașov, a comunicat că din cele 11 persoane care se aflau în fabrică la momentul deflagrației, cinci au scăpat nevătămate, cinci sunt spitalizate și în afara pericolului, iar o persoană este încă prinsă sub dărâmături. Acest angajat s-a prăbușit 15 metri printr-un horn de făină, de la etajul 5, și este acum blocat sub elemente de zidărie, scrie Monitorul Expres. Pompierii care sunt la fața locului și încearcă să-l scoată pe acest angajat din locul în care este captiv spun că omul comunică și își poate mișca mâinile și picioarele.

Elicopterul așteptat pe stadionul Tineretului nu va mai sosi, deoarece nu mai este nevoie de el. Oficialii lui FC Brașov au fost anunțați că acțiunea a fost contramandată, astfel că angajații de la baza sportivă au putut pleca acasă. „Am fost anunțați că acțiunea a fost contramandată în jurul orei 21:30, astfel că angajații bazei sportive au plecat de la stadion”, a declarat Irinel Manta, administratorul stadionului.


21:50 Veștile bune venite de la Brașov vizează în principal clădirile din vecinătate. După anunțul oficial că focul a fost stins, autoritățile transmit acum că nu există nici riscul unor explozii-replică datorate deteriorării conductelor de gaze din vecinătate: „Nu există scurgeri de gaze în zonă„, a punctat șeful ISU Brașov, citat de Pro TV.


21:45 Andrei Poverlovici, căpitanul echipei FC Brașov se afla pe terenul de joc în momentul în care a avut loc explozia de la fabrica de pâine. Mijlocașul a descris ceea ce a trăit: „Eram în tensiunea meciului și pe moment nu am realizat cu adevărat ce se întâmplă. S-a auzit explozia și m-am gândit că ceva rău s-a întâmplat. S-a cutremurat totul pentru câteva secunde. Nu am cuvinte„, a spus Poverlovici după meci.


21:35 Președintele lui FC Brașov, Vasile Dochița, era pur și simplu șocat de explozia care a avut loc lângă stadion. „Au fost momente de groază. Sunt convins că dacă nu ar fi fost tribuna a II-a, suflul exploziei se simțea și mai tare pe stadion. Nu m-am putut bucura de victorie, în aceste momente cu toții ne gândim doar la această tragedie. Am înțeles că mai sunt oameni sub dărâmături„, a spus Dochița. Oficialul brașovean a mai spus că Prefectul Brașovului i-a solicitat ca nocturna de la stadion să rămână aprinsă pentru a permite unui elicopter al SMURD să aterizeze pe gazon pentru a prelua răniții și a-i transporta ulterior la București. „Am fost sunat de la Prefectură să aprindem din nou nocturna pentru ca un elicopter SMURD să aterizeze pe gazon„, a adăugat Dochița, pentru Monitorul Expres.


21:30 Informațiile despre victimile exploziei de la Brașov susțin în continuare că în fabrică se aflau zece persoane în tura a doua. Datelor despre cele cinci persoane internate la Spitalul Județean se adaugă noutățile despre eforturile depuse în continuare de echipafele de pompieri ajunse la fața locului. „O persoană este căzută într-un tanc de depozitare a făinii, dar este în viață și cooperează cu echipa de salvatori„, a declarat viceprimarul Ciprian Bucur, prezent la locul exploziei, pentru newsbv.ro.


21:20  Proporțiile exploziei din Brașov pot fi observate cu ochiul liber, cioburile formând un covor gros în vecinătatea fabricii Vel Pitar. Surse oficiale confirmă acest lucru. „În prima fază, deflagrația a avut loc, se pare, în zona de moară. Ulterior a fost un incendiu stins în scurt timp. Suflul a fost deosebit de puternic, resturi ajungând inclusiv la distanțe importante, a anunțat Sorin Susanu, comisar-șef ANPC pentru Știrile ProTV.


21:15 FC Brașov a câștigat cu 3-2 meciul din etapa a 12-a din Liga 2 cu CSM Râmnicu Vâlcea, însă, la finalul jocului, jucătorii, oficialii și toți cei prezenți la meci erau cu gândul doar la explozia care a avut loc în minutul 90 al partidei, la fabrica de pâine aflată în apropierea Stadionul Tineretului. „O mare sperietură. Am crezut că explozia a avut loc în spatele tribunei a II-a unde era, în trecut, cantonamentul echipei. S-a zguduit stadionul. Am văzut apoi flăcări de peste cinci metri deasupra tribunei a II-a. Am crezut că focul vine peste noi! Din păcate am înțeles că sunt victime… Nu știu, chiar trebuie făcut ceva în zona asta „, a declarat Adrian Szabo, antrenorul echipei FC Brașov, la conferința de presă, citat de Monitorul Expres.


21:12 Este oficial: „Incendiul a fost stins”. Liviu Stelea, directorul ambulanței Brașov a oferit la rândul său primele detalii, pentru ProTV: „Răniții se află la Spitalul Județean, dar nu am informații despre starea lor. Incendiul este stins. În clădire erau 10 persoane, deci se mai află încă cinci acum


21:10 Primele informații transmise de medici după explozia de la Brașov. „Două persoane sunt intubate, au arsuri pe căile respiratorii și pe 30-40% din suprafața corpului. Alte trei persoane sunt internate cu arsuri de 10-20% pe suprafața corpului„, a punctat pentru Știrile ProTV doctor Corina Ciubotaru.


21:05 Una dintre victime este în stare foarte gravă, anunță Mediafax, citându-l pe Ciprian Sfreja, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov. este vorba despre unul dintre cei cinci răniți în explozie transportați la spital eîn primă fază.

9 autospeciale cu apă și spumă, 12 echipaje SMURD și ambulanțe sunt în aceste momente  în zona fabricii.


21:00 Corespondentul ProTV descrie scenele teribile de la Brașov. „Sunt cioburi pe stradă și bucăți din zid. Zeci de angajați care lucrau la o patiserie într-o clădire aflată în aceeași curte au auzit o bubuitură puternică. Când au ieșit din curte, au văzut cioburi pe jos. Oamenii au ieșit în stradă. Un taximetrist mi-a povestit că a crezut inițial că este un cutremur„, a transmis Madalina Bucur. Potrivit informațiilor de până acum, deși fabrica este situață în mijlocul unui grup de case, focul nu s-a extins spre clădirile alăturate.


20:46 Secretarul de stat Raed Arafat coordonează eforturile salvatorilor. „Este plan roșu de intervenție la Brașov. Lichidarea incendiului este principala prioritate. Incendiul nu este lichidat. Se intervine pentru scoaterea unei alte victime. Datele exacte privind numărul persoanelor care se aflau în fabrică la momentul producerii incendiului le von afla la final. Acum avem doar estimări. Pompierii vor căuta sub dărâmături până când se vor convinge că nu mai există victime„, a precizat Raed Arafat, pentru Realitatea TV.


20:44 O persoană care se afla în zonă a filmat o mică parte din incediul de la fabrica Vel Pitar


20:32 Explozia din Brașov ridică probleme legate de resursele medicale disponibile pentru a acoperi necesarul îngrijirii victimelor. Ambulanțele au trasportat deja primii răniți la Spitalul Municipal din Brașov, dar capacitatea de intervenție este limitată. Cele mai multe resurse se află în Capitală. „Dintre cele 51 de paturi special recomandate pentru pacienții cu arsuri extinse, existente la București, mai sunt ocupate 29, cu victimele incendiului de la Colectiv dar și din alte incendii”,  a precizat Nicolae Bănicioiu într-o intervenție telefonică pentru Realitatea TV.


20:27 Cinci persoane au fost rănite în urma exploziei urmate de un incendiu care s-a produs, joi seară, în apropierea stadionului din Brașov, în timpul unui, secretarul de stat Raed Arafat anunțând că a fost declarat cod roșu, iar la fața locului au fost trimise mai multe elicoptere (MEDIAFAX)

„Primii răniți au ajuns deja la Spitalul Municipal din Brașov”, a anunțat Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, pentru Realitatea TV.


20:26 Primarul din Brașov susține că încă nu se cunosc cauzele care au dus la această explozie. Din informațiile ProSport, un cazan ar fi explodat în fabrica de pâine:  „Se intervine în acest moment în incinta fabricii de pâine. Să sperăm că nu vor fi și victime. Nu știm cauzele. Este în vecinătatea stadionului de fotbal, sunt blocuri în zona, e și o autogară, și blocuri de locuințe, dar sper să nu avem probleme”, a declarat primarul orasului Brasov, conform stirileprotv.ro


20:18 Contactat de ProSport, Alexandru Pelici, antrenorul echipei din Râmnicu Vâlcea, a povestit momentul exploziei din minutul 90: „Eram pe bancă în febra meciului, voiam să egalăm. Bubuitura a fost foarte urâtă, apoi am văzut flăcările și un acoperiș în aer dincolo de tribuna a doua. Asistentul de pe partea băncilor era chiar în fața mea și l-am văzut cum a tresărit. A luat-o instinctiv înspre centrul terenului, deși meciul nu era întrerupt. Am vorbit acum cu cei de la stadion și se vorbește deja despre doi morți”. Raed Arafat a confirmat că, până acum, cinci persoane au fost transportate la spital. Încă nu există informații despre numărul de persoane care se aflau în clădire în momentul exploziei.


20:16 Vel Pitar Brașov a intrat în portofoliul producătorului de panificație în 2005, potrivit site-ului oficial al filierei, iar numărul său de angajați se ridică la cifra 320. „Începând cu momentul achiziției, fabrica a intrat într-un program intensiv de modernizare, astfel încat în 2008 Vel Pitar Brașov a devenit unul dintre cel mai important furnizor de produse înalt calitative, obținute în condiții de maximă siguranță alimentară din județele Brașov, Covasna, Harghita și Prahova. Investitiile s-au axat atât pe dezvoltarea capitalului uman și a noilor tehnologii, cât și pe modernizarea liniilor de producție, spațiilor de depozitare, parcului auto și automatizarea proceselor (producție, distribuție). Vel Pitar Brașov este certificat ISO 22000:2005/ HACCP (cel mai înalt standard pentru managementul siguranței alimentare), ISO 9001:2000 (managementul calității) și OHSAS 18001:2004 (siguranță și sănătate ocupațională)”, se precizează pe site-ul velpitarbrasov.ro


UPDATE 20:10 Ciprian Streju, șeful ISU Brașov, a explicat pentru Pro TV ce s-a întâmplat:  „S-a produs o explozie urmată de incendiu. Deocamdată nu se știe numărul persoanelor care ar fi în interior, am deplasat mai multe autospeciale cu apă și spumă. Deocamdată arde la etajul 2, încercăm să localizăm pentru a nu se extinde. Nu știm informații despre răniți acum, vom reveni cu detalii”, a declarat Ciprian Sfreja, ISU Brasov, pentru ProTV.

Raed Arafat a decretat cod roșu și, din informațiile de pe până acum, sunt cel puțin 10 oameni prinși în interiorul clădirii.


UPDATE 19:57 Patru echipaje ISU și un echipaj SMURD au ajuns în de urgență la fața locului. Până acum, există informații că sunt trei persoane au fost rănite. Fabrica aparține brutăriei Vel Pitar


O explozie a avut loc în această seară în Brașov, în spatele stadionului Tineretului. Explozia s-a auzit în direct la DigiSport, în minutul 90 al meciului FC Brașov – Râmnicu Vâlcea.

La doar câteva zile după tragedia din colectiv, o nouă explozie a avut loc în România, de această dată în Brașov, în spatele stadionului Tineretului. Explozia s-a produs în finalul meciului FC Brașov – Râmnicu Vâlcea și a putut fi văzută în direct de cei care urmăreau meciul la DigiSport. Comentatorul partidei s-a blocat în momentul în care explozia a zguduit cartierul.

O bubuitură însoțită de o flacără uriașă au zguduit cartierul în care se află stadionul din Brașov. Se pare că explozia s-a produs la o fabrică de pâine. „Cred că este fabrica de pâine, a explodat un cazan”, a declarat pentru ProSport Ioan Niculaie, finanțatorul lui FC Brașov.

Sursă capturi: DigiSport.ro

Marius ANGHEL / Redactor
Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”. De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×